Skip to main content

Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului – 11 martie

Sfânt, patriarh, teolog însemnat, hagiograf, filosof și om politic, Sfântul Sofronie al Ierusalimului îmbină în mod fericit toate aceste trăsături care au făcut din el un om providențial al istoriei Bisericii răsăritene din cel de-al șaselea și al șaptelea secol.

Sfântul Sofronie s-a născut în Damasc în jurul anului 550. Copil cuminte și inteligent, a studiat încă din tinerețe. Titrat în litere și retorică, renunță la cariera aceasta și dă curs marii sale iubiri, adevărata filosofie – viața duhovnicească.

Intrat în ascultarea monastică în mânăstirea Sfântului Teodosie din Palestina, aici îl cunoaște pe Ioan Moschos, celebrul autor al Limonariului. Împreună cu acesta a mers într-o serie îndelungată de călătorii duhovnicești care i-au purtat prin mânăstirile și locurile de nevoință din Palestina, Egipt, Fenicia, Siria și până Roma.

În Italia fiind, scumpul său prieten Ioan Moschos moare, iar Sfântul Sofronie pornește întristat spre mânăstirea de metanie a amândurora aducând aici și trupul lui Ioan spre a fi înmormântat.

Revenit în Răsărit, Sofronie se implică din ce în ce mai mult într-o problemă spinoasă care confrunta Biserica, anume erezia monotelită. Alături de Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sofronie este unul dintre cei mai cunoscuți apărători ai doctrinei ortodoxe ai vremii. Întră în dialog cu ereticii și poartă nenumărate dispute în care apără poziția ortodoxă împotriva reprezentanților principali ai monotelismului. Acesta era o învățătură greșită cu privire la persoana Mântuitorului Hristos, mai precis cu privire la voința sa. Ortodoxia mărturisește că Mântuitorul a avut voință dumnezeiască și voință omenească deopotrivă. Aceasta din urmă se supunea voit voinței dumnezeiești în unica persoană a Mântuitorului. Monotelismul nega integritatea firii umane a Mântuitorului afirmând că Mântuitorul nu a avut voință naturală omenească.

Adevărul Ortodoxiei a fost formulat de mari oameni ai rugăciunii și experienței duhovnicești precum Sfântul Maxim și Sfântul Sofronie.

Pentru vrednicia sa este înaintat în anul 634 la demnitatea arhieriei succedând lui Modest în scaunul patriarhal al Ierusalimului.

Anii săi de patriarhat au fost în vremurile tulburi ale cuceririlor arabe. Patriarhul Sofronie s-a implicat personal în lupta de apărare a Ierusalimului. Din nefericire, în anul 637, sub conducerea califului Omar, Ierusalimul cade. Rămas în cetate, Sofronie a reprezentat creștinii în fața lui Omar cu fermitate și demnitate. Apreciat de Omar, acesta asigură creștinilor o situație acceptabilă.

Patriarhul nu a mai trăit mult timp după căderea Ierusalimului, trecând la Domnul în 11 martie 638.

Sfântul Sofronie a fost și un autor prolific și avem bucuria de a se fi păstrat multe din scrierile sale. A scris tratate despre învățătura de credință, predici, imne liturgice și biografii ale unor sfinți. Unele dintre aceste vieți de sfinți redactate de Sfântul Patriarh sunt foarte cunoscute. El este cel ce redactat viața Sfintei Maria Egipteanca, a Sfinților Chir și Ioan, și a Sfântului Ioan cel Milostiv Patriarhul Alexandriei.

Credincioșii din toate timpurile privesc modelul Sfântului Sofronie și văd cum Dumnezeu poate fi slujit felurit și în toate aspectele vieții.

Ți-a plăcut?

Dacă ai o sugestie, o recomandare sau orice alt gând, te rugăm scrie-ne, distribuie sau apreciază-ne.

comment iconScrie comentariu
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni recente