Skip to main content

Ziua Referendumului

Invitați: Lect. Dr. Cătălin Raiu, politolog, Universitatea din București; Arhidiac. Dr. Ionuț Mavrichi, Biroul de Presă al Patriarhiei Române; Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române

Ți-a plăcut această ediție?

Dacă ai o sugestie, o recomandare sau orice alt gând legate de această emisiune, te rugăm scrie-ne, distribuie sau apreciază-ne.

comment iconScrie comentariu 1

Un comentariu

  1. Mandarinul

    Am ascultat comentariul D-voastră, împărtășesc decepția tuturor acelora care am mers la vot și am ales opțiunea DA. Personal, trăiesc în mod acut durerea eșecului acestui eveniment important pentru poporul român. Și totuși nu vă împărtășesc toate justificările, pe care, cu obstinație, le căutați, cel mai adesea unde nu trebuie, acolo unde nu sunt ele cu adevărat. D-l Bănescu a spus din capul locului, în esență: – motivul eșecului nu poate fi imputat „aprioric” Bisericii -, ceea ce constituie „aprioric” incapacitatea de a face analiza care să conducă la aflarea explicației / explicațiilor motivele adevărate ale neparticipării la vot.
    D-l Bănescu vorbește foarte mult și își întrerupe frecvent invitații pentru a le induce „argumentele sale” și a orienta sensul dezbaterii; iar ca dânsul procedează foarte mulți oameni ai Bisericii.
    Una din motivele majore în lumea satului, îl constituie faptul că oamenii nu i-au urmat pe cei care, cândva au fost lumina satului: preoții. Acest aspect l-ați ignorat cu desăvârșire, îl ignorați și acum și greșiți.
    În comuna mea, cunosc situația la una din secțiile secțiile de vot; din 1033 de electori, în prima zi au votat 39 dintre acestea, 5 membri ai secției și 1 cetățean din București. În comună sunt 4 parohii și 4 preoți. Dintre aceșia 2 sunt proprietari de utilaje agricole și cultivatori de teren agricol propriu/arendat, iar numai despre unul oamenii spun că își face datoria, iar despre al 4-lea nu cunosc nimic :
    a) cei doi despre care am vorbit, fac Sf. Liturghie numai atunci când nu au treburi în agricultură;
    b) dacă sunteți, cu adevărat interesați, vă pot da date concrete; n-o fac acum deoarece sunt convins că practica aceasta este cunoscută și că nu vă interesează.
    Cu sinceră durere în suflet.

Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni recente