135 de copii cu vârste cuprinse între 4 și 15 ani participă, zilele acestea, la Școala de vară a Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj, județul Timiș. Aflat la cea de-a patra ediție, programul se desfășoară în perioada 15-30 iulie, în zilele de marți și joi. Activitățile includ jocuri, concursuri, ateliere de pictură, desen, sport şi dans, precum și momente de rugăciune și cateheze, toate organizate în parteneriat cu Centrul Ortodox „Sfântul Ierarh Nicolae” și sub îndrumarea cadrelor didactice și a voluntarilor. Proiectul este susținut de Unitatea Militară din Lugoj, Liceul Teoretic „Iulia Haşdeu”, Casa de Cultură a Municipiului şi Asociaţia „Centrul Ortodox” din Parohia Lugoj I. La finalul școlii de vară, copiii vor participa împreună la Sfânta Liturghie și vor primi diplome și daruri din partea organizatorilor.
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram