Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a binecuvântat pe credincioșii Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul clujean Europa. Ierarhul a sfințit paraclisul de la demisolul lăcașului de cult, cu hramul „Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” și a binecuvântat noul clopot. La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură despre actualitatea mesajului Sfântului Ioan Botezătorul, ocrotitorul bisericii parohiale. De asemenea, ierarhul i-a felicitat pe toți cei implicați în procesul de edificare a noii biserici, și a subliniat rolul pe care îl are un lăcaș de cult în viața duhovnicească a unei comunități. Pentru întreaga activitate administrativă și pastoral-misionară, Mitropolitul Andrei i-a acordat preotului paroh Cosmin Vele, Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici. Ctitorul principal, Cristian Tivadar, a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar Ioan Pavel și Emil Lobodă au primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. Diplome și distincții au fost acordate și celorlalți binefăcători. La final, Părintele Mitropolit a oferit iconițe credincioșilor, iar copiilor și tinerilor le-a dăruit cărți duhovnicești. Piatra de temelie a Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” a fost sfințită în anul 2023.
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram