Skip to main content

Constantin Brâncuși, prezent în cataloagele Muzeului Guggenheim din New York

Unul dintre cele mai prestigioase spații expoziționale din lume, Muzeul Guggenheim, din New York, pune la dispoziția publicului, în mod gratuit, cele 200 de cataloage de artă pe care le-a publicat, începând cu anul 1936. În paginile publicațiilor care pot fi accesate online a fost inclus și Constantin Brâncuși, alături de alți artiști precum Van Gogh, Picasso, Michelangelo sau Leonardo da Vinci. Cărțile și cataloagele au fost realizate de curatori și istorici de artă, care au colaborat la expozițiile individuale sau de grup ale muzeului. Publicațiile pot fi descărcate în format PDF. De-a lungul timpului, Constantin Brâncuși a fost onorat în mod deosebit de Muzeul Guggenheim din New York. În 1955, cu doi ani înainte de trecerea la Domnul a sculptorului român, instituția a deschis la New York cea mai amplă expoziție dedicată artistului gorjean. Au fost expuse 59 de sculpturi și 10 lucrări pe pânză și hârtie. Muzeul a început să-i colecționeze lucrările lui Brâncuși încă din 1950. Expoziția din 2017 a marcat 60 de ani de la trecerea la cele veșnice a artistului și a reunit toate lucrările aflate în colecția muzeului. Anul 2026 a fost declarat, în România, Anul Constantin Brâncuși.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Centenarul Patriarhiei Romane