Sâmbăta aceasta va avea loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător, la Mănăstirea Brâncoveanu din localitatea Sâmbăta de Sus, județul Brașov. Evenimentele au început ieri, cu așezarea în raclă a sfintelor moaște și au continuat, astăzi, cu slujba de binecuvântare a plăcii comemorative amplasată la mormântul Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător din cimitirul așezământului monahal. Slujba a fost oficiată de arhimandritul Atanasie Roman, starețul Mănăstirii Brâncoveanu în prezența obștii monahale și a credincioșilor. Tot astăzi, în Foaierul Academiei de la Mănăstirea Brâncoveanu, a avut loc Vernisajul expoziției foto-documentare dedicate Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător. Evenimentele prilejuite de proclamarea locală a canonizării vor continua mâine, cu conferința duhovnicească „Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus – model de viață de sfințenie” și cu lansarea noilor apariții editoriale privitoare la viața sa. Joi, în ajunul Adormirii Maicii Domnului va fi sfințită piatra de temelie pentru Schitul „Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus și Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop” din localitatea Ucea de Sus, județul Brașov. Vineri, de praznicul Adormirii Maicii Domnului va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească cu prilejul Hramului Mănăstirii Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus, iar sâmbătă va avea loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător.
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram