Skip to main content

Record de secetă pe teritoriul Europei

Continentul European a înregistrat în acest an un procent foarte ridicat al zonelor afectate de secetă. La începutul lunii august în Europa şi în jurul bazinului mediteraneean, mai mult de jumătate din soluri au fost afectate de secetă, potrivit unei analize efectuate pe baza celor mai recente date furnizate de Observatorul European al Secetei. Un procent atât de mare nu a fost observat niciodată până acum pentru perioada 1-10 august de când astfel de observaţii au început să fie realizate în 2012. Umiditatea solurilor şi starea vegetaţiei revin la condiţii normale în Germania, Elveţia, Austria şi Republica Cehă, ţări care au fost profund afectate în lunile precedente.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Centenarul Patriarhiei Romane