Skip to main content

„În amintirea fiicei mele am vrut să termin această biserică”. Primul lăcaș de cult din România ocrotit de Sfântul Dumitru Stăniloaie

Viața are cărări nebănuite, iar cursul ei se poate schimba oricând. Uneori e de ajuns o clipă, alteori Dumnezeu ne așteaptă cu răbdare să urmăm drumul pe care ni-l arată. Uneori schimbarea e lină, alteori Hristos ne frânge sufletul în mii de bucăți ca să ne curățe pe dinăuntru și să ne reclădească apoi mai frumos. Schimbarea își are rostul ei, căci fiecare pas e menit să ne poarte spre mânutuire. Pe frânturi de inimi reașezate în vitralii a fost construită și Biserica Parohiei Boltașu, din localitatea Ștefăneștii de Jos. Plămădită din dorință, dragoste pentru Hristos și suferință, biserica a devenit loc de tihnă și bucurie pentru mulți oameni. Cristina L-a cunoscut aici pe Dumnezeu. A învățat să Îl iubească, să I se roage și să își odihnească sufletul în brațele Sale.

#BisericaOrtodoxa, #BisericaParohieiBoltasu, #StefanestiiDeJos, #SfantulDumitruStaniloae, #ViataParohiilor

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Centenarul Patriarhiei Romane