Skip to main content

ASTO organizează concertul caritabil „După datini, colindăm” – ediția a XV-a

Asociația Studenților Teologi Ortodocși va organiza mâine, la Palatul Patriarhiei, cea de-a XV-a ediție a concertului caritabil „După datini, colindăm”. Evenimentul din acest an este dedicat sprijinirii familiei Rusu din București, care trece printr-o încercare extrem de grea, luptând pentru viața a doi dintre cei șase copii. Ioan, în vârstă de 14 ani, și Teodor, de numai de 3 ani, suferă de o boală genetică extrem de rară, întâlnită la doar 25 de persoane în întreaga lume, care afectează progresiv sistemul nervos și conduce, în timp, la paralizie. Pentru cei doi copii există însă o șansă. Boala poate fi oprită cu ajutorul unei terapii genetice inovatoare, disponibilă în Statele Unite ale Americii, al cărei cost se ridică la aproximativ două milioane de dolari. Tatăl celor doi frați, Cristinel Rusu, inspector eparhial la Sectorul Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, este încrezător că fiii săi vor putea avea o viață normală.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Centenarul Patriarhiei Romane