Ca orice regim totalitar, comunismul nu a ținut cont de vârsta, de sexul, de starea de sănătate sau de nivelul cultural al persoanelor împotriva cărora și-a îndreptat represiunea. „Dușmani ai poporului” nu au fost doar adulți, ci și copii. Nu au fost doar bărbați, ci și femei. Țărănci și aristocrate, intelectuale și femei simple, femei în vârstă, adolescente sau femei însărcinate, au cunoscut detenția comunistă fiind considerate un potențial pericol pentru regim. O statistică realizată de Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet arată că 5,31% dintre deținuții închiși din motive politice în România comunistă au fost femei. Fie că li s-a stabilit pedeapsa printr-o sentință a tribunalelor militare, fie că au primit așa-numitele condamnări administrative, fiind arestate în baza unor liste emise de Ministerul de Interne, mii de femei au îndurat condițiile de dentenție din închisorile și lagărele comuniste din România. Lor li se adaugă miile de femei deportate în 1945, ca etnici germani, în 1949, ca moşierese, sau în noaptea de Rusalii a anului 1951, dar şi miile de femei din Basarabia şi Nordul Bucovinei deportate în Siberia ca românce.
Am aflat toate aceste lucruri din expoziția eveniment „Dușmance ale poporului”, realizată de Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, ce se poate vizita acum la Muzeul Național de Istorie a României.
#DusmanceAlePoporului, #MNIR, #FundatiaAcademiaCivica, #MemorialulVictimelorComunismului, #InchisorileComuniste
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la platforma trinitas.film, pentru cele mai noi filme documentare despre sfinții ortodocși, mari duhovnici, biserici, mănăstiri și locurile sfinte ale creștinismului.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram


















