Skip to main content

A doua zi a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin de la Iași, ediția a XVIII-a

Continuă la Iași cel mai mare eveniment din România dedicat în exclusivitate studierii muzicii psaltice, care reunește în acest an aproape 150 de participanți în format fizic și online din România, Serbia, Australia, Marea Britanie, Germania, Republica Moldova, Belgia și Canada. A doua zi a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin a continuat cu ateliere și cursuri, susținute de tenorul Călin Brătescu, profesoara Maria Alexandru de la Universitatea Aristotelis din Tesalonic, de Dimos Papatzalakis, Protopsalt al Catedralei Mitropolitane din Neapolis și de Charalampos Neochoritis, psalt și profesor în cadrul școlii de instrumente orientale a Asociației Culturale „Sfântul Roman Melodul” din Tesalonic. Mâine, participanții vor da răspunsurile la strana Bisericii „Sfântul Sava” din Iași, la Slujba Vecerniei unită cu Litia, săvârșită în cinstea Sfintei Mari Mucenițe Marina. Ediția de anul acesta are tema principală „Slujirea prin cântarea la strană. Slujba Adormirii Maicii Domnului”. Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Byzantion, în parteneriat cu Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iași, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Primăria Municipiului Iași. Masterclass-ul Internațional de Cânt Bizantin se va încheia în data de 18 iulie.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Centenarul Patriarhiei Romane