Skip to main content

BIAS 2025 va fi organizat pe Aeroportul Internațional „Aurel Vlaicu” Băneasa

În perioada 29–31 august 2025, capitala României va găzdui una dintre cele mai spectaculoase ediții ale evenimentului Bucharest International Air Show – BIAS 2025, organizat pe Aeroportul Internațional „Aurel Vlaicu” Băneasa și platforma Romaero. Cu ocazia celei de-a 15-a ediții, BIAS se transformă într-un adevărat festival aviatic internațional, desfășurat pe parcursul a trei zile pline de acrobații, tehnologie și emoție. Evenimentul va începe vineri, 29 august, cu o zi dedicată profesioniștilor din aviație și pasionaților, incluzând expoziții la sol, întâlniri cu piloți, demonstrații tehnice și zboruri de antrenament. În weekend, în zilele de 30 și 31 august, publicul se va putea bucura de un adevărat spectacol aerian, cu evoluții impresionante ale celor mai apreciate formații de acrobație din lume, precum Patrouille de France, formația de elită a Forțelor Aeriene Franceze și Red Arrows, echipa acrobatică a Royal Air Force din Marea Britanie. BIAS 2025 este un eveniment al Companiei Naționale Aeroporturi București, care se desfășoară sub patronajul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Centenarul Patriarhiei Romane