Skip to main content

Binecuvântare și slujire arhierească la deschiderea oficială a taberei Episcopiei Daciei Felix

Astăzi a avut loc deschiderea oficială a „Taberei Bucuriei”, organizată de Episcopia Daciei Felix pentru tinerii români din Serbia. Cei 50 de participanți au primit binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ieronim, care a oficiat Sfânta Liturghie, la Schitul ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Moneasa, județul Arad. În cuvântul de învățătură, ierarhul le-a mulțumit tinerilor și voluntarilor din Episcopia Caransebeșului pentru implicare și a vorbit despre valoarea și rolul credinței. De asemenea, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe tineri să îl iubească pe Dumnezeu, și să se implice în viața Bisericii. La slujbă au participat clerici din Arad și din Serbia, precum și părintele Marius 𝐂𝐢𝐨𝐛𝐚𝐧𝐮, parohul Bisericii „Sfântul Apostol Andrei” și ,,Sfântul Ierarh Nectarie” din Botoșani. În cadrul taberei, acesta va susține conferința „Păstorul sufletului meu – rolul duhovnicului în viața tânărului”. „Tabăra Bucuriei” este organizată de Episcopia Daciei Felix, în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului și Consiliul Județean Arad.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Centenarul Patriarhiei Romane