Două familii afectate de inundațiile devastatoare de la sfârșitul lunii trecute, din județul Suceava, vor primi case noi. Inițiativa aparține Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care a trimis astăzi o comisie în teren pentru a evalua pagubele. După discuții cu autoritățile locale și cu familiile afectate, reprezentanții arhiepiscopiei au decis să sprijine, într-o primă etapă, două familii din localitățile Broșteni și Cotârgași. Noile locuințe vor fi ridicate cu ajutorul clericilor și al credincioșilor voluntari, iar lucrările vor începe imediat ce instituțiile abilitate vor finaliza evaluările de risc și vor fi întocmite documentele necesare pentru construcții. Amintim că, încă din prima zi a inundațiilor, Arhiepiscopia a fost prezentă în teren, prin cele cinci protopopiate. Echipe de preoți și voluntari au intervenit pentru a curăța gospodăriile afectate și au asigurat două mese zilnic sinistraților, pompierilor și jandarmilor. Campania umanitară lansată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a strâns până acum donații de peste 900.000 de lei, bani ce vor fi folosiți exclusiv pentru reconstrucția caselor și asigurarea de bunuri esențiale. Cei care doresc să sprijine această inițiativă pot face donații în conturile afișate pe ecran, cu mențiunea „Ajutor sinistrați”.
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram