play-circle icon Basilica Travel organizează un pelerinaj în Grecia și Insula Corfu, în perioada 21-26 septembrie
play-circle icon Noua biserică a Parohiei Movileni-Concești a fost sfințită de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
play-circle icon Arhiepiscopul Tomisului a slujit la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța
play-circle icon Sfințirea ansamblului eclezial al Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Târgu Ocna
play-circle icon Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a slujit la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”-Antonești
play-circle icon Preasfințitul Părinte Iustin a binecuvântat altarul de vară al Parohiei Ieud-Plopșor
play-circle icon Vizita Episcopului ortodox român din Ungaria în Parohia românească din Uppsala, Suedia
play-circle icon Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a sfințit biserica din Mândrești, județul Botoșani
play-circle icon Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” – Gura Văii, județul Brașov, a fost sfințită
play-circle icon Înscrieri, până pe 30 august, la Școala Postliceală Sanitară din cadrul Seminarului din București
play-circle icon Cererile de constatare a pagubelor produse de secetă se pot depune până luni, la ora 24:00
play-circle icon Liturghie arhierească la Schitul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” de pe Transfăgărășan
play-circle icon Cursuri de muzică psaltică la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Godoncourt, Franța
play-circle icon 50 de persoane din Ialomița au primit ochelari gratuit prin Campania „Ajută un bătrân să zâmbească!”
play-circle icon Preoții de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor au primit în dar uniforme clericale