Skip to main content

Cooperarea dintre familie, școală și Biserică în creșterea și educarea copiilor

La Palatul Parlamentului s-a desfășurat astăzi evenimentul aniversar „20 de ani de Federație Națională a Părinților din România – Edupart”. Organizația nonguvernamentală reprezintă începând cu anul 2005 interesele a sute de mii de părinți și ale elevilor acestora, având ca scop îmbunătățirea sistemului educațional și protecția drepturilor elevilor și părinților. Cu ocazia evenimentului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj de felicitare, în care a evidențiat că „orice copil are nevoie ca familia și școala, la care se alătură din prima zi de viață și Biserica, să lucreze împreună pentru creșterea lui fizică, intelectuală și spirituală”.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Centenarul Patriarhiei Romane