Skip to main content

Duminica a 8-a după Rusalii, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

„Rămâi în Biserică, în Hristos Domnul – Pâinea cea Vie Care S-a pogorât din cer, pregătindu-te să mănânci Trupul și Sângele Lui, izvor dătător de viață veșnică.” Este cel de-al zecelea îndemn al Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, transmis credincioșilor veniți astăzi la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, pentru a participa la Sfânta Liturghie. Slujba a fost oficiată de ierarh, la altarul de vară din curtea așezământului monahal, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele paroh Andrei Ianovici, de la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”-Frasin.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Centenarul Patriarhiei Romane