Numeroși credincioșii suceveni dar și pelerini au participat astăzi la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, la altarul de vară al Mănăstirii Sfântului Ioan cel Nou. Alături de ierarh, la slujba de la vechea ctitorie a Mușatinilor, au fost prezenți clerici ai mănăstirii și ai Catedralei Arhiepiscopale, dar și ai unor biserici din eparhie. Părintele Bogdan Norocel de la Parohia „Sfântul Dumitru”, din Câmpulung Moldovenesc, a rostit cuvântul de învățătură. Acesta a evidențiat „îndemnul de a ierta, adresat în nenumărate rânduri de Mântuitorul celor care Îl ascultau”.
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram