Skip to main content

Hramul parohiei „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Finchley, Marea Britanie

Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a oficiat, ieri, Sfânta Liturghie în biserica Parohiei românești „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Finchley – Londra 3, din Marea Britanie. În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit un preot și un diacon, iar la final a vorbit despre virtutea iertării, subliniată în minunea vindecării slăbănogului din Capernaum. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat că Sfântul Proroc Ilie este chipul profetului desăvârșit, slujitor al adevărului și trâmbiță a voii dumnezeiești. La finalul slujbei, părintele paroh Aurel-Dumitru Răduleț a fost hirotesit iconom stavrofor. Parohia ortodoxă românească din Finchley a fost înființată în anul 2011.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Centenarul Patriarhiei Romane