Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Glavacioc, din județul Argeș, va fi adusă săptămâna viitoare la Biserica „Sfântul Gheorghe”- Nou din Capitală. Evenimentul are loc în contextul sărbătorii Sfinților Martiri Brâncoveni, din data de 16 august .Manifestările prilejuite de hramul de vară vor începe în ajunul Praznicului Adormirii Maicii Domnului, la ora 17:00, când icoana Născătoarei de Dumnezeu de la mănăstirea argeșeană va fi întâmpinată și așezată spre închinare în pridvorul bisericii, alături de racla cu moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. După întâmpinarea delegației, de la ora 17:30 vor fi oficiate Slujba Vecerniei și Prohodul Maicii Domnului. Programul liturgic va continua în ziua de vineri, 15 august, cu Utrenia și Sfânta Liturghie, iar de la ora 18:00 va fi săvârșită slujba Privegherii în cinstea Sfinților Martiri Brâncoveni. Manifestările vor fi încununate sâmbătă, când Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Glavacioc va putea fi cinstită la Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou până duminică, 17 august, la ora 17:00, când cinstitul odor va fi dus înapoi la așezământul monahal din județul Argeș.
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram