„Marele Cleopa cel luminat, propovăduitorul lui Hristos, și Paisie cel smerit și mult-răbdător, părinții duhovnici ai Moldovei cei plini de har”, au fost cinstiți, astăzi, la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț, cu prilejul proclamării locale a canonizării lor. „Lumina a toată Bucovina și slava a toată Biserica”, cei doi cuvioși vor fi pomeniți împreună, în data de 2 decembrie a fiecărui an, după ce Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât canonizarea lor, anul trecut, în ședința de lucru din zilele de 11-12 iulie. Evenimentul a avut loc în ziua de pomenire a Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, hramul bisericii mari a așezământului monahal, în prezența a peste 20.000 de pelerini. Sfânta Liturghie a fost oficiată cu acest prilej de un sobor de 24 de ierarhi ai Bisericii noastre, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Cei doi sfinți, a spus, în cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, l-au mărturisit pe Hristos în vremuri tulburi, fiind pentru noi, astăzi, călăuzitori pe calea mântuirii.
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram