Skip to main content

Proclamarea locală a canonizării Sfinților Iraclie și Alexandru din Basarabia va avea loc la Chișinău

Mâine la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Chișinău, va avea loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Iraclie și a Sfântului Preot Mucenic Alexandru din Basarabia. Evenimentul solemn se va desfășura la finalul Sfintei Liturghii arhierești și presupune prezentarea celor doi sfinți: a numelui și vieții lor, data în care sunt prăznuiți, troparele și icoanele lor. Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie Flocea s-a născut la 11 mai 1893, în Pojorâta, pe atunci parte a Bucovinei Austro-Ungare, astăzi în județul Suceava, și a trecut la Domnul în luna august a anului 1964, la Chițcani, în Republica Moldova.
Protosinghelul Iraclie a fost o personalitate providențială pentru românii din Basarabia mai ales în timpul ocupației sovietice, când a devenit vicar eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului și a condus efectiv Biserica Ortodoxă Română din Basarabia în cele mai periculoase vremuri. A refuzat orice compromis sau colaborare cu regimul ateu, fapt ce a dus la arestarea sa în 1945 și deportarea pentru 8 ani în lagărele sovietice.
Sfântul preot mucenic Alexandru a fost un energic promotor al ideii de unitate națională între românii de pe cele două maluri ale Prutului. La 27 martie 1918, a fost singurul cleric din Sfatul Țării care a votat Unirea Basarabiei cu România.
Sfinții Iraclie și Alexandru din Basarabia au fost canonizați în anul 2024 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, iar proclamarea canonizării lor a avut loc în data de 4 februarie, la Catedrala Patriarhală din București, cu ocazia aniversării Centenarului Patriarhiei Române.
Slujba Sfintei Liturghii și ceremonia de proclamare locală a canonizării Sfinților Români din Basarabia vor fi transmisie în direct de TRINITAS TV, mâine, de la ora 9:00.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Centenarul Patriarhiei Romane