Skip to main content

Program special, la TRINITAS TV, la trecerea dintre ani

Trecerea dintre ani aduce și de această dată la TRINITAS TV o grilă specială de programe. Mâine, telespectatorii care vor fi alături de televiziunea Patriarhiei Române vor putea urmări, pe lângă slujbele transmise în direct și emisiuni, concerte și filme documentare, unele dintre ele în premieră. De la ora 18:00, la emisiunea Cuvânt Pentru Suflet, părintele Ovidiu Dincă și invitatul său, părintele Felix Neculai, ne oferă sfaturi despre cum ar trebui să trecem în noul an. Revedem de la ora 20:30 imagini de la „Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Dionisie de la Colciu”, iar apoi, de la ora 21:00, Trinitas TV difuzează în premieră Filmul documentar: „Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop”. Trecerea dintre ani se petrece cu rugăciune. De la ora 23:30, va fi difuzată în direct slujba de la Catedrala Patriarhală. În prima zi din 2026, de la ora 08:00, rugăciunea și iubirea constituie teme de reflecție pentru cei care vor viziona Filmul documentar: „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae”. Tot din spatele ecranelor, credincioșii care nu pot ajunge la biserică, de la ora 09:00 vor putea urmări Sfânta Liturghie de la Catedrala Patriarhală. La finalul slujbei va avea loc ceremonia Proclamării Anului omagial și comemorativ 2026 în Patriarhia Română. Printre alte prgrame, grila din prima zi a Anului Nou este închisă de două producții documentare, prima de la ora 18:00: Filmul „Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu”, iar a doua, de la ora 21:30: Documentarul „Țara Sfântă”. Toate filmele documentare , precum și alte producții sunt disponibile acum și pe platforma Trinitas Film, accesibilă online, la adresa www.trinitas.film, precum și prin aplicații dedicate pentru dispozitive mobile cu sisteme de operare Android și iOS.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Centenarul Patriarhiei Romane