Joi, de Ziua Culturii Naționale se vor împlini 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Poetul va fi comemorat în toată țara prin menifestări culturale și religioase. În Capitală, o slujbă de pomenire va avea loc la Cimitirul Bellu, unde se află și locul de veci al poetului nepereche. Începând cu ora 08:00, în capela necropolei va fi oficiată Sfânta Liturghie, iar de la ora 10.00, la mormânt, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va săvârși slujba Parastasului. Tot joi, bucureștenii sunt așteptați să sărbătorească Ziua Culturii Naționale la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Muzeul de la șosea va organiza, de la ora 11:00, un concert omagial în Sala „Victor Ion Popa”. În cadrul evenimentului, mai multe grupuri corale și artiști vor interpreta cântece pe versuri de Mihai Eminescu. De asemenea, copiii cu vârste între 5 și 11 ani sunt invitați de la ora 10:00 să participe la un atelier de creație, în Sala de Sticlă a muzeului. Evenimente vor organiza și cele mai înalte foruri științifice din țara noastră și din Republica Moldova. Academia Română și Academia de Științe a Moldovei vor sărbători împreună, în sesiune festivă, cea de-a 16-a ediție a Zilei Culturii Naționale. Manifestarea va avea loc joi, începând cu ora 11:00, simultan în Aula Academiei Române din București și în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei din Chișinău. În cadrul evenimentului vor susține comunicări reprezentanți ai mediului academic de pe ambele maluri ale Prutului, urmate de lansarea emisiunii de mărci poștale „Ziua Culturii Naționale” și de un recital susținut de actrița Maia Morgenstern. Programul se va încheia cu un moment muzical în interpretarea cvintetului de coarde ARCO, alcătuit din elevi ai Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti” și ai Colegiului Național de Muzică „George Enescu” din București. Mihai Eminescu s-a născut în data de 15 ianuarie 1850 la Botoșani.
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram

















