Skip to main content

Tabăra „Tradiție și noutate” la Mănăstirea Putna

La Mănăstirea Putna se desfășoară, zilele acestea, cea de-a șasea ediție a Taberei Naționale „Tradiție și Noutate”. Întâlnirea aduce împreună peste 50 de tineri, din toate eparhiile Patriarhiei Române, atât din țară, cât și din străinătate. Tabăra este organizată și coordonată de Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Activitățile au început duminică. După ce au participat la Sfânta Liturghie, tinerii au aflat cum se coase, în Bucovina, o cămașă tradițională. Programul a inclus și vizitarea Mănăstirii Sihăstria Putnei, ocrotită de Sfinții Sila, Paisie și Natan, și participarea, în cimitirul așezământului, la pomenirea fostului Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Pimen Zainea. Parastasul a fost prilejuit de ziua de cinstire a Sfântului Cuvios Pimen cel Mare, 27 august. Tinerii au fost îmbrăcați în ie și au cântat, la mormântul ierarhului, împreună cu membrii Grupului „Dor”, cântece patriotice.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Centenarul Patriarhiei Romane