Skip to main content

Timpul pentru suflet într-o lume agitată

Avem ceasuri peste tot: pe telefon, la mână, la televizor, în casă, în mașină. E un semn că timpul este prețios, că timpul este un dar de la Dumnezeu și trebuie folosit cu multă înțelepciune.
Totodată, în societatea de astăzi ne dăm seama că suntem asaltați de probleme, de priorități, de lucruri pe care trebuie să le rezolvăm și, de multe ori, simțim că timpul nu ne ajunge ca să le rezolvăm pe toate. Într-o săptămână agitată, simțim nevoia ca în weekend, sâmbăta și duminica, să ne odihnim. Dar care este odihna cea adevărată? Cât de important este să participăm la sfintele slujbe și să nu considerăm că duminica ar trebui să dormim în timp ce la biserică se săvârșește Sfânta Liturghie?
Oare trupul se poate odihni singur? Sau este important să ne odihnim sufletul? De unde ne luăm puterea și energia pentru o nouă săptămână? Cine ne poate binecuvânta pașii într-o nouă săptămână? Sunt doar câteva întrebări la care o să încercăm să găsim astăzi un răspuns împreună cu Diac. Dr. Mihai Grobnicu, inspector eparhial – Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

#Timpul, #SfantaLiturghie, #Spiritualitate, #Credinta, #Rugaciune, #ViataCrestina

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Centenarul Patriarhiei Romane