Peste 2000 de copii, cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani, participă vara aceasta la programul „Vacanța din pridvorul Bisericii”, desfășurat anual în Arhiepiscopia Dunării de Jos. Organizate sub coordonarea preoților și a cadrelor didactice voluntare, activitățile îmbină rugăciunea și cateheza cu atelierele de creație, jocurile și competițiile sportive. Multe dintre manifestările desfășurate deja în Parohiile Ulmu, Mohreanu, Ciocile, Chichinețu, Stăncuța, Radu Vodă, „Sfântul Spiridon”- Nou, „Sfinții Arhangheli”, Colțea, Florica, Bărăganul, Victoria, Spiru Haret, Mihai Bravu, „Sfânta Muceniță Filofteia”, Mărtăcești, Berteștii de Jos și Berteștii de Sus din județul Brăila, precum și în Parohiile Matca 4, „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, Rădești și Cruceanu din județul Galați au fost dedicate unor sfinți duhovnici și mărturisitori români din secolul al 20-lea. În cadrul programului, care se desfășoară pe toată durata verii, copiii participă la tabere și pelerinaje, organizate la așezăminte monahale din Arhiepiscopia Dunării de Jos, cât și din alte zone ale țării.
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram