74 de copii din Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Umbrărești 1, din județul Galați, au beneficiat în aceste zile de o excursie în județele Buzău, Prahova și Brașov. În cadrul călătoriei, părintele paroh le-a fost ghid la mai multe mănăstiri precum Ciolanu, Suzana și Cheia. Nu au lipsit plimbările relaxante în orașele importante din cele trei județe, cea mai apreciată vizită fiind cea din centrul istoric al Brașovului. De o excursie s-au bucurat și 50 de copii din Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” – Ianca 1. Aceștia au vizitat Bucureștiul și au luat contact cu cele mai importante biserici și monumente de arhitectură din Capitală. După popasuri la Catedrala Patriarhală, Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou și Paraclisul Catedralei Naționale, cei mici au mers la Grădina Zoologică. Activitățile fac parte din programul eparhial „Vacanța din pridvorul Bisericii” al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram