Skip to main content

Activităţi de vară pentru copiii din trei parohii brăilene

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, zilele acestea, alte trei parohii din judeţul Brăila au organizat excursii şi activităţi pentru tineri în cadrul programului eparhial de tabere „Vacanța din pridvorul Bisericii”. Prin implicarea preoţilor de la parohiile Chiscani 1, Siliştea şi Tudor Vladimirescu din judeţul Brăila, 30 de copii însoţiţi de cadre didactice şi vârstnici voluntari din parohii s-au bucurat de o zi de vară specială. Grupul catehetic de la Parohia Chiscani 1 a avut bucuria de a vizita ansamblul voievodal al Mănăstirii Măxineni, unde copiii au participat la diferite activități creative și recreative. Şi un grup de copii și tineri de la Parohia Siliștea, însoţiţi de preotul paroh, de profesoara de religie şi de trei vârstnici din comunitate au vizitat vechea ctitorie a lui Matei Basarab, din judeţul Brăila. Ziua de 27 iulie, a fost plină de bucurie şi pentru şase copii și un grup de vârstnici din Parohia Tudor Vladimirescu. După ce au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltprasfințitul Părinte Casian la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” – Lacul Sărat, cei mici au mers la Așezământul social-filantropic, unde au fost desfășurate mai multe activități specifice zilelor de vacanță.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.