Alături de Lect. Dr. Laurențiu Gheorghe, de la Facultatea de Filosofie a Universității din București, vom aborda mai multe teme esențiale, precum: valorile etice derivate din misiunea universității – de învățare, cercetare și de serviciu public; responsabilitatea profesorului, cercetătorului și a membrului comunității academice față de societate; relația dintre subiectul cercetării doctorale și etică (avem teze de doctorat cât să încapă în multe biblioteci; scriem, suntem prolifici, dar în ce măsură aceste cercetări doctorale țintesc spre o lume mai bună, spre adevăr, spre clarificarea unei probleme reale); neutralitatea științei – în ce măsură demersul de cercetare și de prezentare se instalează într-un punct de observație obiectiv, evitând să plece la drum cu un subprogram ascuns care ar pleda în favoarea uneia dintre părți.
#EticaAcademica, #InvatamantulRomanesc, #Cercetare, #Doctorat, #Stiinta
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram






