15 copii de la Centrul de zi „Sfânta Treime”, din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, au participat, zilele trecute, la o excursie în Masivul Ciucaș. Însoțiți de personalul de specialitate și echipați adecvat, copiii au pornit în drumeție pe unul dintre cele mai populare și accesibile trasee spre cel mai înalt punct al masivului – Vârful Ciucaș. Ascensiunea le-a oferit oportunitatea de a admira peisaje spectaculoase și formațiuni stâncoase impresionante, precum Șeaua Tigăilor, Turnul lui Goliat sau Tigăile Mari. De pe Vârful Ciucaș au putut admira norii, dar și Munții Buzăului și Muntii Bucegi. Călătoria i-a învățat pe cei mici să respecte mediul și să păstreze natura curată. La întoarcere, copiii au vizitat mănăstirile Cheia și Suzana din județul Prahova. Activitățile au fost posibile cu sprijinul financiar al Fundației ”Sfânta Macrina” – Ajutor și Recuperare Medico-Socială pentru Copii în Dificultate.
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram