Skip to main content

Întâlnirea voluntarilor implicați în organizarea ITO 2023

Cele mai importante aspecte organizatorice ale Întâlnirii Tinerilor Ortodocși 2023 sunt discutate, zilele acestea, cu voluntarii implicați în proiect. Prima întâlnire din această lună a avut loc astăzi, iar la eveniment a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, care a discutat cu voluntarii și i-a îndemnat să se implice activ pentru buna desfășurare a evenimentului. Cei peste 500 de voluntari au fost cooptați prin intermediul asociațiilor de tineret, departamentelor de tineret ale parohiilor, asociațiilor studențești, precum și al liceelor din oraș. 216 voluntari se vor ocupa de grupurile de însoțire, 100 sunt responsabili cu cazarea și înmânarea materialelor întâlnirii, iar alți 200 vor gestiona aspectele legate de procesiune, vizitarea muzeelor și implicarea în diverse activități. Cei mai mulți voluntari, adică 360, vor fi implicați la activitățile de la parohii, masterclass-uri, conferințe și prezentarea orașului. Tinerii vor fi și responsabili cu distribuirea hranei şi colectarea deşeurilor. La aceste cursuri, voluntarii au aflat infromații despre conceptul evenimentului, importanța voluntariatului în Biserică, tematica și structura manifestării. La final cei implicați vor primi un certificat de voluntariat.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.