Skip to main content

Liturghie arhierească în paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava

Foarte mulți suceveni s-au închinat și astăzi, în paraclisul Catedralei arhiepiscopale din Suceava, la moaștele Sfântului Ioan cel Nou, așezate în lăcașul de cult până la finalizarea lucrărilor de restaurare de la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, iar răspunsurile au fost date de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu”. În cuvântul de învățătură al ierarhului la Duminica a 16-a după Rusalii, intitulat „Înmulțiți talanții primiți de la Dumnezeu prin lucrare cinstită și nu-i ascundeți în ștergar!”, Înaltpreasfinția Sa a arătat că „Parabola acestei duminici vrea, pe de o parte, să trezească dorul după Dumnezeu în conştiinţa unui popor înşelat de liderii lui spirituali, iar pe de alta, vrea să-i facă să înţeleagă importanţa momentului sfârşitului”. Aşadar, mai arată părintele arhiepiscop, locul şi slujirea noastră Dincolo vor depinde de credincioşia şi slujirea noastră aici, pe pământ, dar şi de felul în care am gestionat talanţii primiţi de la Dumnezeu. Fiecare credincios, afirmă ierarhul, are posibilitatea, timpul şi mijloacele necesare pentru a trăi pentru Hristos, în multe feluri. Însă, cel ce a fost credincios în slujirea lui Dumnezeu aici pe pământ va fi răsplătit din belşug în Împărăţia lui Dumnezeu, unde i se vor da demnităţi mult mai mari. Pe când cei care au fost căldicei în credinţă vor primi pe măsura credinţei lor. Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic poate fi citit integral pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.