Skip to main content

Mâine începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Mâine începe Postul Adormirii Maicii Domnului, perioadă în care credincioșii ortodocși se pregătesc pentru sărbătoarea din data de 15 august. Cunoscut în popor sub denumirea de Postul Sfintei Mării sau al Sântămăriei, această perioadă a fost rânduită de Biserică spre amintirea virtuţilor alese ale Sfintei Fecioare Maria şi a postului prin care, conform tradiţiei, aceasta s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice. De asemenea, acest post ne pregătește și pentru întâmpinarea Praznicului Schimbării la Față, din data de 6 august. În această perioadă, în fiecare seară, la Catedrala Patriarhală va fi săvârșit Paraclisul Maicii Domnului după Vecernia zilei de rând. Tot în primele săptămâni ale acestei luni sunt cinstiți și Sfinții Români: Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, în data de 5 august, Sfânta Teodora de la Sihla și Sfântul Cuvios Pafnutie Pârvu Zugravul, în data de 7 august. Deși are doar două săptămâni, Postul Adormirii Maicii Domnului este un post aspru, care seamănă în privința hranei cu Postul Mare. Astfel, nu sunt dezlegări la peşte sâmbăta şi duminica, ci doar la praznicul împărătesc al Schimbării la Faţă.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.