Skip to main content

Muzeul Satului din București, în Rop 10 Atracții turistice la nivel mondial

Fă misiune alături de noi! Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici: https://tinyurl.com/SUBSCRiv

************
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” a ajuns în Top 10 atracţii turistice la nivel mondial, în urma unor recenzii pe Tripadvisor, lăsate de turiști impresionați de primirea călduroasă din timpul tururilor ghidate la fiecare gospodărie care redă viaţa ţăranului român de odinioară. „Muzeul din inima capitalei” are suprafață de 14 ha, cu 380 de monumente, 60.000 de obiecte în colecțiile de patrimoniu și peste 250.000 de documente de arhivă referitoare la sat și viața sa tradițională. Muzeul Satului este obiectivul cultural cel mai vizitat din România, deschis în toate zilele săptămânii. Instituţia de cultură poate fi vizitată în intervalul orar 9:00 – 17:00, în sezonul rece, respectiv luni între 9:00 şi 17:00 şi de marţi până duminică, între orele 9:00 – 19:00, în sezonul cald. Biletele de intrare costă între 8 şi 30 de lei, cele mai ieftine fiind pentru studenţi şi pensionari, iar cele întregi pentru adulţi. Ghidajul costă 200 de lei pentru un grup de minimum 30 de persoane care sunt vorbitoare de limba română, iar grupurile organizate de străini vor achita pentru acelaşi serviciu 300 de lei.

************
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV → https://www.trinitas.tv/
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook: https://www.facebook.com/trinitastv
➥ Instagram: https://www.instagram.com/trinitastv
➥ TikTok: https://www.tiktok.com/@trinitas.tv
➥ SoundCloud: https://soundcloud.com/trinitastv

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.