Skip to main content

Părintele Dumitru Stăniloae, teologul iubirii dumnezeiești

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

„Era o personalitate mai aparte, am spune puțin paradoxală, în sensul că era foarte modest. Și când mergea, cu capul plecat și mereu gânditor, nu căuta să epateze pe cineva. Dar în același timp, când lua cuvântul avea o forță deosebită și spunea lucrurilor pe nume – cât înțelegeam și noi de la început, ca studeți. Vedeam că merge direct la esența problemei, și cuvântul lui era foarte ascultat de ceilalți profesori – cum observam noi.”

Părintele profesor Ștefan Buchiu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, ne zugrăvește portretul părintelui Dumitru Stăniloae, dintr-o perspectivă teologică, a operei sale, dar și dintr-o perspectivă umană.

Părintele Dumitru Stăniloae (1903 – 1993) este cel mai important teolog ortodox al veacului al XX-lea. A fost profesor de teologie, dogmatist, filosof, istoric, ziarist și traducător. Renumele de cel mai mare teolog i-a fost confirmat cu prisosință prin opera sa monumentală inspirată de Dumnezeu, prin care redescoperim profunzimea filocalică a teologiei Sfinţilor Părinţi.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.