Skip to main content

Program educațional gratuit pentru copii, pe perioada verii

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează, în această perioadă cea de-a 3-a ediție a Școlii de vară. Un program gratuit ce se desfășoară online la nivel național și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani. Profesori de top și specialiști în educație vin în întâmpinarea copiilor cu o serie de activități special concepute pentru a face posibilă educația prin joc și metode aplicative. Pâna la sfârșitul lui august, cei peste 7500 de copii și tineri înscriși vor avea ocazia să învețe noțiuni din diferite domenii, care vin în completarea programei școlare și care le vor dezvolta abilitățile și nivelul de cunoștințe. Cursurile sunt structurate astfel încât, indiferent de vârstă, fiecare participant să poată găsi un domeniu interesant. De asemenea, fiecare săptămână de cursuri are câte o temă specifică. Săptâmana în curs se axează pe Lectură și comunicare. În perioada 7-11 august, copiii și tinerii înscriși vor putea participa la un atelier de matematică și fizică distractivă și vor descoperi tainele logicii și filosofiei. Între 14 și 18 august, participanții vor putea învăța despre scrierea digitală pe tableta grafică dar și tips & tricks pentru un scris ordonat. Ultima săptămână este dedicată leadership-ului și educației financiare, iar copiii vor putea învăța noțiuni de dezvoltare personală, educație financiară și antreprenoriat. Cei care nu au reușit să se înscrie la Școala de vară, o mai pot face printr-o solicitare la adresa de email: bianca.panzaru@fundatiadanvoiculescu.ro.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.