Programul „Vacanța din pridvorul Bisericii”, organizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos pe durata vacanței de vară, a ajuns recent în Parohia „Tudor Vladimirescu” din județul Galați. 15 copii și tineri din comunitate au avut ocazia să experimenteze, timp de câteva zile, ritmul vieții dintr-un așezământ monahal. De la împachetarea metanierelelor, iconițelor și cruciulițelor, până la pregătirea pachetelor pentru pelerinii care au venit la hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului“ din Vladimirești, participanții s-au implicat cu entuziasm în toate activitățile desfășurate sub îndrumarea maicilor. Taberele, organizate în cadrul Programului „Vacanța din pridvorul Bisericii”, sub coordonarea preoților și cadrelor didactice voluntare, îmbină rugăciunea și cateheza cu jocurile și activitățile recreative și oferă posibilitatea copiilor și tinerilor să participe la pelerinaje și tabere în așezăminte monahale din Arhiepiscopia Dunării de Jos, dar și din alte zone ale țării.
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram