Skip to main content

Prohodul Maicii Domnului, la Catedrala patriarhală

Creștinii ortodocși au fericit-o în această seară pe Maica Domnului, în ajunul celei mai vechi sărbători închinate Fecioarei Maria. După o perioadă de două săptămâni de pregătire duhovnicească, credincioșii au participat în biserici și mănăstiri la slujba Privegherii, în cadrul căreia a fost cântat Prohodul Maicii Domnului. La Catedrala patriarhală, slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. La finalul Vecerniei unită cu Litia, Preasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură. La sfârșitul Doxologiei, Sfântul Epitaf a fost purtat în procesiune în jurul Catedralei Patriarhale. Sărbătoarea bisericească a sfârșitului vieții pământești a Fecioarei Maria a început probabil în Ierusalim, Mormântul Maicii Domnului din Ghetsimani fiind și astăzi loc de pelerinaj pentru credincioși din toată lumea; sărbătoarea a fost celebrată încă din secolul al VI-lea, iar din anul 600 a fost fixată la 15 august. Praznicul are două momente diferite: în primul rând moartea și îngroparea Maicii Domnului și, în al doilea rând, înălțarea ei la cer. În Occident, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Înălțarea Maicii Domnului.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.