Skip to main content

Raportarea la moarte a omului contemporan

Invitat: Cătălin Sturza, publicist

Ți-a plăcut această ediție?

Dacă ai o sugestie, o recomandare sau orice alt gând legate de această emisiune, te rugăm scrie-ne, distribuie sau apreciază-ne.

comment iconScrie comentariu 1

Un comentariu

  1. Sabău Ștefan

    Felicitări pentru bucuria (oricât ar părea de paradoxal) oferită de emisiunea acestei seri: Raportarea la moarte a omului contemporan. Este mai mult decât meritorie această emisiune difuzată la doar 8 zile de la anunțarea morții Cristinei Țopescu! Întotdeauna, după astfel de bucurii, pe care le am urmărind CREDINȚĂ ȘI CULTURĂ, simt nevoia să intru în vorbă și eu cu gazda emisiunii… O fac pentru prima dată, acum, pe această cale, dăruindu-vă Domnule Bănescu, două poezii legate de tema serii, din volumul CÂNTURILE MÂNTUIRII (Ed. Limes, 2019, prefață de Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă):
    DORINȚĂ Şi atunci când ‘oi muri
    Fă-o, Doamne, într-o zi
    Când durerea celor dragi
    Să miroase-a crâng de fragi

    Şi să ţină doar o clipă,
    Cât va bate-a mea aripă,
    Pentru zborul ce m-aşteaptă
    Către viaţa Ta cea dreaptă,

    Unde nu-i suspin, nici chin,
    Soare-i doar şi cer senin,
    Unde îngerii în cor,
    Îşi slăvesc Stăpânul lor!

    Şi acolo, printre sfinţi,
    Să-i revăd pe-ai mei părinţi,
    Tineri şi surâzători,
    Îmbrăcaţi de sărbători

    Şi, cu braţele deschise,
    Să-mplinesc a’ mele vise,
    Să mă strângă drag la piept,
    Să fi meritat s-aştept

    Clipa asta minunată,
    Când sărută fiu pe tată,
    Dulce ca o coaptă poamă,
    Când sărută fiu pe mamă.

    Iară din iubirea lor,
    Se nasc stele ce nu mor,
    Cerul tot se luminează,
    Veşnic, lumea-i la amiază,

    Când un soare orbitor,
    Blând şi cald, ocrotitor,
    Ne îmbracă în lumină
    Viaţa pururea senină.

    MOARTE

    Vine moartea să mă-ntrebe:
    – Sângele ţi-e cald, ori fierbe?
    Eu mă uit în ochii ei şi o-ntreb:
    – Moarte, ce vrei?

    – Vreau să te opresc din zbor
    Ca să pot să te dobor.

    Vreau să te opresc din cânt
    Ca să te bag în mormânt.

    Vreau să te opresc din râs
    Ca să nu ştii că sunt vis.
    ……………………………………..
    ……………………………………..
    ……………………………………..
    Pleacă moartea necăjită
    Supărată, veştejită.
    Eu mă uit în urma ei şi îi spun:
    – N-ai ce să-mi iei!
    Cu dragoste frățească în Domnul, Ștefan, Cluj-Napoca

Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni recente