Skip to main content

Rugăciunea – prezenţă şi lucrare a Sfântului Duh în om

Cu prilejul duminicii migranților români, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis mesajul intitulat „Rugăciunea – prezenţă şi lucrare a Sfântului Duh în om”, în care amintește că:

„Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2022 drept Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului. De asemenea, în contextul împlinirii a 1.000 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Simeon Noul Teolog († 1022) și a 300 de ani de la nașterea Sfântului Paisie de la Neamț († 1722), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2022 drept Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.
Rugăciunea este temelia vieții și creșterii spirituale a omului, este mântuitoare și sfințitoare, deoarece ne umple de prezența lui Dumnezeu Cel Atotmilostiv.
Sfânta Scriptură este bogată în nenumărate îndemnuri pentru a ne ruga […]
Rugăciunea, ca prezenţă şi lucrare a Sfântului Duh în om, aduce mângâiere, pace şi bucurie; ea ne uneşte cu Preasfânta Treime, izvorul bucuriei şi vieţii veşnice, precum şi cu Biserica lui Hristos din toate timpurile şi din toate locurile. Fără rugăciune nu este Biserică şi nici viaţă creştină. Când pierdem bucuria şi pacea sufletului, este semnul sigur că nu ne mai rugăm cum trebuie sau cât trebuie […]
Cu multă dragoste părintească, îi îndemnăm pe toți românii care trăiesc departe de țară să rămână uniţi prin continuă rugăciune cu Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului, și, în același timp cu cei dragi rămași în România.
Românii migranți în diferite zone ale lumii sunt chemaţi să prețuiască și să cultive rugăciunea în comunitatea eclesială, precum și în familie, rugăciunea fiind izvorul iubirii curate față de Dumnezeu, de cei dragi și de semeni.
Totodată, îi îndemnăm părintește pe slujitorii Sfintelor Altare ortodoxe românești din afara României să înmulțească rugăciunea şi să multiplice activităţile misionar-pastorale, de păstrare și cultivare a credinței creștine ortodoxe și a valorilor spirituale și culturale românești.
Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți românii, din România și din afara ei, și să le dăruiască pace și sănătate, ajutor și bucurie, întru mulți și fericiți ani!

Cu multă prețuire și părintească binecuvântare,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”

Mesajul integral poate fi citit pe basilica.ro

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.