Și Parohia „Adormirea Maicii Domnului”-Malaxa din București își sărbătorește, zilele acestea, hramul. Cu prilejul celei mai mari sărbători închinate Fecioarei Maria, credincioșii se vor putea ruga și Sfântului Cuvios Serafim de Sarov. Un fragment din sfintele sale moaște va fi adus spre închinare de la Parohia „Sfântul Nicolae”-Tabacu. Racla va fi așezată în lăcașul de cult, mâine, în jurul orei 13:00, iar momentul va fi urmat de Acatistul Sfântului Serafim. La ora 17:00, va fi oficiată Slujba Vecerniei, în cadrul căreia se va cânta și Prohodul Maicii Domnului. În continuare, va avea loc o procesiune cu sfintele moaște pe străzile din jurul bisericii. Joi, Sfânta Liturghie va fi oficiată începând cu ora 8:30 de un sobor de preoți, iar de la ora 14:00, în lăcașul de cult, va fi citit din nou Acatistul Sfântului Serafim de Sarov. Bucureștenii îl vor putea cinsti pe marele rugător în lăcașul de cult din sectorul 3 al Capitalei până joi seara, în jurul orei 20:00. Biserica l-a primit ocrotitor anul trecut, cu prilejul târnosirii.
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram