Skip to main content

Seminarul Teologic Ortodox din București își sărbătorește ocrotitorul în 25 ianuarie

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Seminarul Teologic Ortodox din București își va sărbători, săptămâna viitoare, ocrotitorul spiritual prin mai multe evenimente religioase și culturale. Miercuri, 24 ianuarie, de la ora 12:00, biblioteca instituției de ânvățământ va găzdui Colocviul cu tema „Sfinții taumaturgi – darul lui Dumnezeu pentru oameni”. În continuare, de la ora 17, în paraclisul seminarului, va fi oficiată Vecernia. Joi, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului, Sfânta Liturghie va fi săvârșită, începând cu ora 9:30, în biserica Mănăstirii Radu Vodă. Prieten al Sfântului Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazians a fost un orator înnăscut. Este numit „teologul” sau „cuvântătorul de Dumnezeu” pentru puterea cu care a propovăduit dreapta credință și a combătut ereziile. Totodată este unul dintre cei „Trei mari dascăli ai lumii și ierarhi”, alături de Sfinții Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur. Seminarul Teologic din București a fost înființat de Mitropolitul primat Nifon, în anul 1872. După 1948, seminarul a fost desființat și transformat în școală de cântăreți, având şi o programă de învăţământ foarte săracă. În primii ani de existenţă, instituția a funcţionat în clădirile Mănăstirii Radu Vodă, după aceea la Mănăstirea Plumbuita, iar între 1952 şi 1957, la Curtea de Argeş. În clădirile de la Radu Vodă, sechestrate de Stat, a funcţionat după aceea o şcoală politică de partid, apoi Liceul „Ion Creangă”. În toamna anului 1957, Seminarul Teologic de la Curtea de Argeş a fost adus din nou în Bucureşti şi adăpostit în clădirea Institutului Teologic, unde avea să funcţioneze împreună până la anul 1971, când Seminarul Teologic a fost aşezat din nou în fostul Internat Teologic, ale cărui clădiri fuseseră renovate de vrednicul de pomenire patriarh Justinian Marina.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.