Skip to main content

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului – 11 aprilie

Credincioșii simt întotdeauna apropierea sfinților. Relația cu sfântul ocrotitor sau cu alți sfinți la care are cineva evlavie este mai apropiată. Cu atât mai mult, este firesc, să avem o evlavie deosebită pentru sfinții neamului nostru. Sfântul Calinic de la Cernica este unul dintre ei, un sfânt cinstit și iubit în întreaga țară.

Sfântul Calinic s-a născut în 1787 în București, într-o familie foarte evlavioasă. Cultivând dragostea de Dumnezeu și de Biserică învățată în familie Constantin, viitorul monah Calinic, intră în viața monahală la Mânăstirea Cernica în anul 1807, iar pentru viața sa îmbunătățită este tuns în scurt timp în monahism, hirotonit diacon și apoi preot.

Între frații și părinții Mânăstirii Cernica Calinic era cunoscut ca un aspru postitor și nevoitor, un monah care respecta rânduiala zilnică de rugăciune cu sfințenie. Într-atât de mult iubea nevoința postului încât a avut și ispite de pe urma cărora a învățat echilibrul și moderația.

În anul 1815 a fost hirotesit duhovnic al mânăstirii Cernica. A devenit cu timpul un duhovnic foarte căutat de către monahi și mireni deopotrivă.

La 14 decembrie, 1818, Sfântul Calinic a fost ales stareț al Mânăstirii Cernica, având doar 30 de ani. Pentru sfințenia vieții lui și pentru faptul că a avut o grijă deosebită pentru bunăstarea mânăstirii, la 9 aprilie, 1820, a fost hirotesit arhimandrit. A păstorit obștea monahală de la Cernica timp de 32 de ani.

Autoritatea sa duhovnicească a depășit granițele mânăstirii, el devenind povățuitor duhovnicesc a mai multor mânăstiri importante precum Pasărea, Snagov, Căldărușani, Ciorogârla și Poiana Mărului.

Mânăstirea Cernica a devenit un centru de spiritualitate, iar obștea mânăstirii a ajuns la peste 350 de monahi.

În 14 septembrie 1850, Sfântul Calinic a fost ales episcop pentru Râmnicu-Vâlcea. Nu a dorit această demnitate însă, după cum a spus, „n-a putut strica hatârul iubitului său fiu duhovnicesc, Barbu Dimitrie Știrbei, domnul Țării Românești și s-a supus la voia obșteștii Adunări…” S-a despărțit greu de mânăstirea și de monahii săi. A răspuns după putere nevoilor spirituale ale eparhiei pe care a păstorit-o, a fortificat și în acea zonă viața spirituală a mânăstirilor și a parohiilor.

Sfântului Ierarh Calinic a fost canonizat la 20 octombrie, 1955 în timpul Patriarhului Justinian, iar astăzi este ziua prăznuirii sale.

Model de viață sfântă, de nevoință, înțelept părinte duhovnicesc și făcător de minuni, Sfântul Calinic este pentru toți creștinii o binecuvântare.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.