Skip to main content

Sfântul Proroc Zaharia – 8 februarie

Numele Sfântului profet Zaharia înseamnă în limba ebraică Dumnezeu își amintește. El a fost fiul lui Berechia și nepot al lui Ido. Acest lucru este important pentru că Ido a fost preot, așadar profetul Zaharia, provenind din această familie, a fost foarte probabil și el sacerdot.

Prin sfinții profeți Dumnezeu și-a făcut cunoscută voia cu privire la poporul ales și la lume. De aceea, profețiile lor sunt de o importanță deosebită pentru că depășesc cadrele rostirii lor. Sunt modele și îndemnuri explicite ale lui Dumnezeu.

Tradiția patristică care face referire la profetul Zaharia atestă faptul că și-a desfășurat activitatea atât în Babilonia, cât și în Palestina, el revenind aici din cunoscuta captivitate babiloniană împreună cu mare parte din populația evreiască.

A avut un rol important în motivarea poporului să sprijine reconstrucția templului din Ierusalim. A fost unul dintre profeții prin care Dumnezeu și-a exprimat această voie a Sa. Mă întorc iarăși către Ierusalim cu milostivire, a zis Domnul; templul Meu va fi zidit în el. Zidirea templului înseamnă deschiderea poporului spre Dumnezeu, invitarea lui Dumnezeu în mijlocul neamului. M-am întors cu milostivire către Sion, a zis Domnul, și voi locui în mijlocul Ierusalimului. Ierusalimul se va chema cetate credincioasă.

A fost un efort deosebit pentru poporul ales. Evreii erau recent eliberați de sub un regim opresiv în care au reușit prin eforturi considerabile să-și păstreze identitatea religioasă, trebuind să săvârșească slujirea lui Dumnezeu privați de posibilitatea de a avea un Templu. Reconstrucția economică și socială a țării era abia la început. Totuși, poporul a înțeles că Templul era o prioritate.

Așa zice Domnul Savaot, anunță profetul Zaharia: Întoarceți-vă către Mine și atunci Mă voi întoarce și Eu către voi.

Sunt importante și actuale și alte îndemnuri ale Domnului care au fost date prin acest sfânt profet. Faceți dreptate adevărată și purtați-vă fiecare cu bunătate și îndurare fată de fratele său; Nu apăsați pe văduvă, pe orfan, pe străin și pe cel sărman și nimeni să nu pună la cale fărădelegi în inima lui împotriva fratelui său!

Domnul amintește de soarta popoarelor care nu țin seama de voia Sa. Este puternică mânia Mea împotriva neamurilor trufașe care s-au înverșunat în rele, zice Domnul. Ei n-au voit să ia aminte, ci au întors spatele cu îndărătnicie și și-au astupat urechile ca să nu audă; Și-au învârtoșat inima ca diamantul, ca să nu asculte legea și cuvintele pe care le-a trimis Domnul Savaot prin Duhul Lui, prin graiul prorocilor.

Soarta lor este vestită de profet: După cum Dumnezeu a strigat și ei n-au auzit, tot așa ei vor striga și Eu nu-i voi auzi, zice Domnul Savaot.

Tot de la profetul Zaharia avem un cuvânt frumos despre post: Posturile vor fi spre veselie și bucurie și zile bune de sărbătoare! Dar, zice Domnul, iubiți adevărul și pacea!

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.