Skip to main content

Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – 2 iulie

Sfântul Voievod Ștefan cel Mare este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți și personalități istorice ale țării noastre.

Ștefan cel Mare a fost fiu al domnitorului Bogdan al II-lea și al doamnei Mariei Oltea. A fost uns domnitor al Moldovei de către Mitropolitul Teoctist în anul 1457. Domnia voievodului moldav a avut loc într-o perioadă foarte dificilă pentru țară.

Pericolul major extern era reprezentat de politica de expansiuneotomană. Întreaga Europă și creștinătate trăia sub această frică a invaziilor turcești. Ștefan a repurtat victorii răsunătoare împotriva turcilor. Smerit, a pus întotdeauna pe seama Bunului Dumnezeu victoriile sale. Citim în Cronica Țării Moldovei că, după victoria de la Podul Înalt, Ștefan cel Mare „nu a fost cuprins de trufie, ci a postit patru zile numai cu pâine și cu apă și în toată țara a dat de veste ca nimeni să nu se laude cu această izbândă, ci s-o atribuie numai lui Dumnezeu și numai Lui să i se aducă laudă”.

Sfântul Ștefan a ctitorit foarte multe biserici pe care nu doar le-a construit, ci le-a și dotat și împodobit cu cele de trebuință. Tradiția menționează 40 de ctitorii ștefaniene. Atestate documentar există 30.

Sfântul Ștefan a fost iubit de popor, iar ziua mutării sale la Domnul a marcat întreaga țară. Citim în Letopisețul lui Grigore Ureche„Iară pre Ștefan vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere în mănăstire în Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toți, ca după un părinte al său, că cunoștiia toți că s-au scăpatu de mult bine și de multă apărătură. Ce după moartea lui, pănă astăzi, îi zicuSveti Ștefan vodă”.

O altă mărturie care arată faptul că Ștefan era considerat sfânt de către popor încă din cel de-al XVI-lea secol o avem de la arhidiaconul catolic polonez MaciejStaryjkowski, care, vizitând în 1575 Țara Moldovei, mărturisește despre Ștefan faptul că oamenii „din cauza nespusei sale vitejii îl socotesc ca sfânt”.

În anul 1992 Biserica Ortodoxă Română a oficializat trecerea în rândul Sfinților a lui Ștefan cel Mare, stabilind ziua cinstirii sale pe 2 iulie.

Citim în Tomosul de canonizare hotărârea: Ca de acum înainte și până la sfârșitul veacurilor, Voievodul Ștefan cel Mare al Moldoveisă fie pomenit laolaltă cu bărbații cei cuvioși și Sfinți ai Bisericii, cinstindu-se cu slujbe și cântări de laudă în ziua de 2 iulie, fiind înscris în sinaxar, cărțile de cult și calendarul Bisericii noastre cu numele „DREPTCREDINCIOSUL VOIEVOD ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT”.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.