Sfinții Cuvioși Xenofont, Maria, Arcadie și Ioan sunt o familie sfântă. Povestea lor de viață reprezintă o expresie a purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru cei ce nu își pierd nădejdea în El.
Xenofont și Maria erau o familie creștină evlavioasă din Constantinopol. Bunul Dumnezeu le dăruise bunăstare din belșug și, mai ales, bucuria de avea doi fii pe care i-au crescut în frica Domnului. Ei se numeau Arcadie și Ioan.
Atunci când au crescut suficient, Xenofont și Maria au decis să trimită pe Arcadie și pe Ioan să studieze în cetatea feniciană Beirut unde se afla o celebră școală de drept. Se gândiseră probabil la o carieră în administrația imperială.
Din nefericire, în drum spre Beirut, cei doi băieți au trecut printr-o furtună pe mare, nava pe care călătoreau fiind distrusă. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu au supraviețuit amândoi, însă au ajuns la uscat în locuri diferite neștiind unul de altul.
Amândoi au ales să își dedice viața lui Dumnezeu optând pentru viețuirea monastică în semn de mulțumire pentru că Dumnezeu le-a salvat viața și pentru a se ruga pentru fratele celălalt pe care amândoi îl considerau pierdut.
Părinții lor nu au știut nimic despre acestea, însă trecând mult timp fără nici o veste, au aflat în cele din urmă ce s-a întâmplat. Nu au cârtit punându-și nădejdea în Dumnezeu care le va fi purtat lui Arcadie și Ioan de grijă.
Ajungând la o vârstă înaintată, Xenofont și Maria au decis să plece într-un pelerinaj la locurile sfinte vizitând și mânăstirile din Țara Sfântă. Aici i-au întâlnit pe amândoi băieții, de acum monahi sporiți duhovnicește, trăind fiecare fără să știr unul de celălalt în mânăstiri diferite. Bucuria reîntâlnirii a fost nespusă înțelegând faptul că această rânduială de sus a fost și darul necârtirii lor și a încredințării totale în voia atotrânduitoare a Bunului Dumnezeu.
Ca să dea slavă cum se cuvine, Xenofont și Maria au decis să își dedice și ei restul vieților lor nevoințelor monahale.
