Skip to main content

Spitalul de Psihiatrie Voila. Castelul în care sunt tratate mintea și sufletul

Pentru mulți, noțiunea de instituție psihiatrică inspiră imagini cu holuri întunecate și cămăși de forță. Fără îndoială, cel mai comun mit legat de psihiatrie este asocierea negativă, la nivelul societății, a suferințelor psihice și a psihiatriei cu nebunia. Doar pentru că suferințele emoționale sau problemele de comportament nu „dor” la fel ca o afecțiune fizică, nu înseamnă că nu necesită atenție și îngrijire. Iar atunci când nu mai poți „trece peste” sau nu mai poți să „îți revii”, așa cum îți spun cei din jur, ajutorul medical devine prima opțiune. Astăzi, vă prezentăm un loc în care primează starea de echilibru a sufletului. O unitate medicală în care preotul și cadrele medicale își dau mâna pentru a-i face pe cei care văd totul în gri să redescopere culorile vieții. Urmăriți un material realizat de colegul nostru Anton Moțoc la Spitalul de Psihiatrie Voila, din Câmpina.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.