Skip to main content

Adunarea Eparhială a Episcopiei ortodoxe române a Italiei

Episcopia ortodoxă română a Italiei a cumpărat, în 2023, 20 de imobile pentru slujire și un teren, pe care se va construi o biserică. 62 de parohii din cele aproape 300 ale eparhiei au astfel un lăcaș propriu în care poate fi oficiat programul liturgic. Peste 100 de clerici fac misiune în închisori și 228 de preoți îi cercetează frecvent pe cei din spitale. În cadrul unui proiect social, s-au adoptat, la distanță, 800 de copii din România, Republica Moldova și Italia. Tot anul trecut a fost deschis un Centru de consiliere pentru persoanele afectate de adicție, în Regiunea Veneto, iar episcopia a investit în activitățile social-filantropice peste 1.200.000 €. Datele au fost prezentate astăzi în cadrul lucrărilor Adunării eparhiale, care au avut loc în vecinătatea Romei, în prezența Preasfințitului Părinte Siluan și a Preasfințitului Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.