Skip to main content

Hramul Schitului „Sfântul Pantelimon”, aflat pe Trasfăgărășan, la cota 1000

Și Schitul Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, aflat la cota 1000 pe Transfăgărășan, și-a sărbătorit astăzi ocrotitorul. Înainte de săvârșirea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a săvârșit slujba de sfințire a noului altar de vară, ridicat în apropierea bisericii. La finalul Sfintei Liturghii, părintele stareț Ioan Traian Danci a fost hirotesit arhimandrit. De asemenea, ctitorii principali au primit medalii eparhiale în semn de recunoștință pentru ajutorul acordat schitului. La final, părintele arhimandrit a mulțumit lui Dumnezeu, ierarhului și tuturor celor ce s-au implicat în lucrările ce au fost realizate în ultima perioadă la așezământul monahal.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.